Un nou an cercetăşesc a început!

1 November, 2010 at 11:00 am Leave a comment

Sub un soare cu dinţi mari, ne-am stâns aproximativ 50 de cercetaşi, de la cei mai mici lupişori până la cei mai mari lideri, pentru a sărbători deschiderea unui nou an cercetăşesc. Adunaţi în curtea şcolii, am trecut în revistă anul cercetăşesc încheiat prin amintirea celor mai importante activităţi locale sau naţionale pe care le-am organizat (FL, AG, campul de exploratori din Făgăraş prin care am încheiat proiectul demarat în 2006, “S.O.S Munţii Făgăraş”, etc).

Şi am dat startul noului an cercetăşesc prin riturile de trecere.

Împărţiţi pe  patru grupe mixte, cercetaşii au pornit în cautarea bucăţilor de crin împrăştiate de vrăjitoarea Jadis prin oraş.  Înainte de a reuşi să reîntregească floarea de crin, exploratorii au căutat (împreună cu grupul lor) o dovadă de prietenie pe la rădăcina tulipei sau  pe la prietenul spaniol cu nume de cafea. Cert este că au găsit! Apoi, la izvorul de fier s-au întâlnit cu toţii şi au reîntregit floarea de crin în faţa liderilor, eliberând Ţinutul lui Powel de spiritele rele ale vrăjitoarei Jadis.

Odată îndepartată vrăjitoarea, cercetaşii şi-au desfăşurat activităţile pe fiecare ramură de vârstă.

Astfel, lupişorii şi-au luat rămas bun de la vechii lor prieteni, Codruţa, Raluca şi Marina. După ce au ieşit din junglă printr-un labirint, fetele au ajuns într-o  câmpie întinsă unde au fost întâmpinate de bădiţa Tumna (badea Tumnus era plecat în deplasare!) şi de ceilalţi locuitori ai Ţinutul Powel, temerarii, care le-au oferit eşarfa de temerar.

Cât despre noii exploratori (12 la număr), aceştia au construit o poartă-pod de vreo doi metri lungime şi şapte picioare de căprioară lăţime. Temerarii de la care şi-au luat la revedere le-au urat să mai vină la activităţi şi să fie, totodată, un exemplu pentru ceilalţi. Şi rând pe rând au ajuns în faţa Cetăţii unde Edmi şi Ibex i-au pus la încercare pentru a vedea dacă merită eşarfa de explorator.

Ce au învăţat cercetaşii de la ramurile de vârstă pe care le-au lăsat în urmă? Să fie mai responsabili, să respecte natura, să fie cercetaşi chiar şi atunci când nu au eşarfa la gât… şi enumerarea poate continu, pentru că fiecare în parte simte şi trăieşte în felul lui cercetăşia.

Dacă a fost sau nu o zi reuşită, rămâne să decideţi voi, cei care doar vedeţi/ citiţi acestea.

Pentru ceilalţi, însă, o fo ‘ fain, mă!

Text: Inermis/Foto: Lynx

Advertisements

Entry filed under: Chestii mici si nesemnificative, Exploratori, Lideri & Seniori, Lupisori, Temerari, Uncategorized.

We did it, scouts!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Subscribe to the comments via RSS Feed


Stai ca nu apare poza. Da refresh!

Calendarul Nost’

November 2010
M T W T F S S
« Sep    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Arhiva articole


%d bloggers like this: